Centura ocolitoare pentru Tirgu Mures, informatii pentru transportatori
Centura ocolitoare pentru Tirgu Mures, pentru ruta Brasov – Iasi, in faza de licitatie
Conform Mediafax, Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, a declarat marţi, intr-o conferinţă de presă, că urmează a se construi centura ocolitoare a municipiului Târgu Mureş, în care se vor investi fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi (POS-T, circa 90 la sută), şi de la bugetul public – prin cofinanţare guvernamentală.
Lucrările la construcţia centurii ce va avea peste 11 kilometri lungime vor fi scoase la licitaţie. Autorităţile speră ca pe 17 iunie să aibă deja un constructor. Asta în condiţiile în care studiul de fezabilitate este gata, iar toate autorizaţiile au fost obţinute. Termenul de executie este stabilit la 48 de luni, asta ar inseamna ca in doi ani avem o noua centura pentru oras.
Traseul centurii începe pe drumul E60, la ieşirea din Tg.Mureş spre Livezeni, va ocoli toate pădurile şi se vor construi o serie de poduri şi viaducte.
Centura va ieşi pe DN 15 Tîrgu – Mureş – Reghin, chiar înainte de localitatea Ernei.
Varianta noua de traseu este in acord cu solicitarile comunitatii Eco, soseaua de centura ocoleste zonele impadurite de langa municipiul Tirgu Mures.
Segmentul nou al soselei de centura, vine in completarea rutelor ocolitoare existente Tirgu Mures – Acatari; impreuna cu complexul de autostrazi „Transilvania” in Targu Mures va fi singurul punct de intersectie din Transilvania pentru doua culoare rutiere de mare viteza – Brasov-Tirgu Mures-Cluj Napoca-Oradea si Targu Mures-Iasi.
Mai multe informatii gasiti aici si aici.
Informatii pentru cazare in Tirgu Mures (la intrarea in oras) gasiti aici si aici.