fbpx

Care ar fi lungimea minima de autostrazi necesare in Romania ?

Autostrazi. Minim ?

Care e minimum minimorum de autostrazi necesare in Romania ? Cum ar fi sa putem sa avem un proiect imperfect dar care sa aiba sens, sa fie simplu si coerent ? Si in plus sa se bazeze pe ceva ce deja avem, adica peste 600 km dati deja in functiune.

Ar insemna doar inca cca 700 km de autostrada de construit !

Prima autostrada: Nadlac – Constanta; coridor european, port european, are imense avantaje – leaga vestul occidental de Constanta, trece prin Bucuresti, strabate Carpatii in cel mai usor, cel mai jos punct si in consecinta cel mai ieftin punct de strabatut – prin valea Oltului.

Unul din cele mai importante atuuri e ca deschide un sfert de tara – Oltenia. Craiova ar putea sa se lege cu un drum expres la autostrada sau un drum national cu multe sosele de centura care sa ocoleasca localitatile. Se poate face cu bani europeni si se poate repede. De la Sebes spre Nadlac sunt bucati terminate si apoi e campie cat vezi cu ochii.

harta autostrazi minimale

Proiectul Iasi- Targu Mures (varianta ) – Cluj- Nadlac ar deschide cealalta jumatate din tara catre un drum rapid ; e extrem de important pentru Moldova; Moldova trebuie legata de restul tarii printr-o autostrada functionala ; Ideal ar fi sa fie legat nordul Moldovei de Transivania, din motive pe care le-am mai prezentat aici: autostrazile trebuie sa poata sa isi recupereze rapid investitia, pentru a putea finanta urmatoarele proiecte de infrastructura;

Cele 2 autostrazi mari de cca 600-800 km fiecare ar fi mai usor de administrat; ele ar fi usor de legat printr-o retea imbunatatita de drumuri nationale sau chiar drumuri expres.

Moise Guran e mai optimist si promoveaza investitia in infrastructura ca motor de dezvoltare a zonei; mai eficient si prudent e sa te bazezi totusi pe zonele care au deja posibilitatea sa intretina lucrarile de infrastructura printr-o economie care ar putea sa creasca mult mai mult odata cu infuzia de capital si de marfuri adusa de reteaua de autostrada; Infrastructura e in viziunea mea un catalizator – creste viteza de circulatie a marfurilor, creste randamentul investitiei, produce bani – bani care pot sa fie folositi pentru urmatoarele investitii!

Am desenat schitat doua coridoare de la vest la est – care ar bifa..

3 lucruri importante si clare pentru toata Romania :

1. Ar lega toate cele trei zone ale tarii despartite prin munti 

2. Ar pune orice oras din Romania la cca 1 ora de o autostrada, timp rezonabil 

3. Ar deschide posibilitatea unei autostrazi cu taxa pe distante lungi, legitim.

.. cum ar fi ca doar daca mergi mai mult de 200 km/zi sa trebuiasca sa platesti 5 eur de exemplu? te sui la Constanta si mergi pana la Timisoara.. merita sa economisesti 4-5 ore si cativa litri de benzina;

In Moldova intre Iasi -Vaslui si in sudul tarii terenul se preteaza construirii unor drumuri expres. Distantele sunt mai mari intre localitati, economia nu poate sa suporte intretinerea autostrazilor. In timp, in urmatorii 10-20 de ani se pot construi segmente de autostrada suplimentare.

Desenul de mai sus nu include sosele de centura cu regim de drum expres sau de autostrada;

Probabil ca mai sunt zone pentru care s-ar putea valida necesitatea unei autostrazi, poate intre Galati si Braila, poate intre Iasi si Suceava, poate intre Sibiu si Brasov. Dar am pornit articolul de la ideea de baza : care e un minim de autostrazi pentru Romania astfel incat romanii sa poata spune ca se poate circula pe autostrada in tara noastra, consistent pe distante lungi.

Am circulat intre Deva si Sebes de zece ori anul acesta, am circulat de la Campia Turzii la Cluj; ar fi chiar ok daca as putea sa merg 4-5 ore pe un drum rapid sa simt si eu ca se intampla ceva in constructia asta de autostrazi, cam cum e de la Bucuresti spre Constanta!

harta autostrazi minimale la cca o ora de orice oras din Romania

Nu este desigur un plan foarte detaliat sau foarte bine argumentat, e doar o parere personala dar care pentru mine ca sofer are sens. Eu fac des un drum Targu Mures- Timisoara, Targu Mures- Brasov, poate ca mi-ar place sa fie si de la Turda spre Salaj o bucata de autostrada si de la Targu Mures la Brasov si spre Bucuresti; dar cred ca m-am multumi si cu structura de mai sus si poate cateva drumuri expres;  o structura de autostrazi suficent de aproape astfel incat sa ajung la ea in cca 1ora de condus e suficienta ;

Studu de caz: O fabrica din Barlad trimite un transport spre Viena:  poti sa alegi autostrada SUD sau autostrada Nord;

pe la SUD: ai 231km pana la Slobozia, cu o medie de viteza de cca 67 km/ora (google maps). Apoi te sui pe autostrada pana la Viena.

pe la NORD: ai 120 km pana la Iasi, cu o medie de viteza de cca 60 km/ora, apoi te sui pe autostrada. E rezonabil nu ?

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *